Un tânăr leu de pradă dornic
Samson a întâlnit pe cale,
Pe când mergea pe un drum ce duce
Prin vii, la Timna, colo-n vale.

Asupra lui, ca o furtună,
S-a aruncat aceasta fiară,
Căutând să-l sfâșie de grabă
Cu ale ei necruțătoare gheare.

Dar el, viteaz fără pereche,
Deloc nu s-a înfricoșat,
S-a dat doar sprinten la o parte
Și în spate i s-a urcat.

Cu mâini vânjoase, după aceea,
El l-a plecat pe-al său gât,
Prinzându-i fălcile-amândouă,
L-a sfâșiat, l-a doborât.

Și așa, în lupta care-atuncea
Între Samson și leu s-a-ncins,
Învingător Samson ieșea,
Iar leul a rămas învins.

Dar vai, Samson, în scurtă vreme,
A trebuit și el să moară,
Cu ochii scoși, precum arată
Izvoarele de odinioară.

Căci, întâlnind-o pe Dalila,
Deși viteaz, neînfricat,
În ziua aceea el pe sine
Să se învingă n-a știut.