Dorim sa trezim lumea din jur, adormita,
Dar noi, in biserica, de-a binelea dormim.
Ne-am obisnuit cu cantari si predici bune,
Nu mai suntem fierbinti in rugaciune.

Traim vremuri de pace, avem multa bunastare,
Domnul se uita in buzunarele noastre,
Domnul priveste in casele noastre,
Vede ca traim pentru lucruri trecatoare.

Domnul priveste in inimile noastre,
Se intristeaza cand vede atata nepasare.
Am uitat ca suntem facuti din lut si tina,
Am uitat ca traim vremurile din urma.

Ne vorbeste si ne trage cu funii de dragoste
Spre lucrurile care, cu adevarat au valoare
Noi ne suparam cand vreo boala ne loveste,
Ne certam cu Domnul si plangem cu durere.

De ce, asa de tineri, boala nemiloasa ne loveste?
Domnul ne iubeste; prin ea, El ne vorbeste.
Sa ne dezlipim inima de lucrurile trecatoare,
Trebuie sa pivim spre cer, spre bolta cea albasta.

Am adormit; Satana, de lucrurile sfinte, ni-a jefuit.
Am adormit si nu mai e cine sa ne trezeasca,
Profetii nu mai trambiteaza pacatul lesne ne-nfasoara.
Suntem legati, trantiti la pamant, ne rugam doar formal

Aratam cu degetul spre cei atipiti, dar noi de-abinelea dormim
Participam la programe, dar am pierdut ungerea de sus
Avem turma mare, dar domnul Isus nu este in adunare
A plecat trist, cu capul plecat; omul, Slava Lui, o fura

Cand se mandreste, peste masura cu a Lui turma,
Domnul este Pastorul cel bun; El ne pazeste pe drum
El nu ne paraseste niciodata, picioarele ranite ni le panseaza
Stie de caderile noastre, de noptile in care am plans cu amar.

Londra 2019