Dorim să trezim lumea din jur, adormită,
Dar noi, în biserică, de-a binelea dormim.
Ne-am obișnuit cu cântări și predici bune,
Nu mai suntem fierbinți în rugăciune.

Trăim vremuri de pace, avem multă bunăstare,
Domnul se uită în buzunarele noastre,
Domnul privește în casele noastre,
Vede că trăim pentru lucruri trecătoare.

Domnul privește în inimile noastre,
Se întristează, când vede atâta nepăsare.
Am uitat că suntem făcuți din lut și tină,
Am uitat, că trăim vremurile din urmă.

Ne vorbește și ne trage cu funii de dragoste
Spre lucrurile care, cu adevărat, au valoare
Noi ne supărăm, când vreo boală ne lovește,
Ne certăm cu Domnul și plângem cu durere.

De ce, așa de tineri, boala nemiloasă ne lovește?
Domnul ne iubește; prin ea, El ne vorbește.
Să ne dezlipim inima de lucrurile trecătoare,
Trebuie să privim spre cer, spre bolta cea albastră.

Am adormit; Satana, de lucrurile sfinte, ne-a jefuit.
Am adormit și nu mai e cine să ne trezească,
Profeții nu mai trâmbițează, păcatul lesne ne înfășoară.
Suntem legați, trântiți la pământ, ne rugăm doar formal.

Arătăm cu degetul spre cei atipiti, dar noi, de-a binelea dormim
Participăm la programe, dar am pierdut ungerea de sus
Avem turmă mare, dar Domnul Isus nu este în adunare
A plecat trist, cu capul plecat; omul, Slava Lui, o fură

Când se mândrește, peste măsură cu a Lui turmă,
Domnul este Pastorul cel bun; El ne păzește pe drum
El nu ne părăsește niciodată, picioarele rănite ni le pansează
Știe de căderile noastre, de nopțile în care am plâns cu amar.

Londra 2019