GÂNDURI ȘI SPERANȚE
Ultimul poem pe care nu l-am scris,
Aș vrea să-l scriu și azi, dar și în veșnicie,
Nu e un vers, e o viață de descris,
O viață ce mi-a dăruit-o Domnul, mie.

Eu nu regret nimic din ce am trăit,
Regret că în tăcere am trăit prea multe,
Pentru eternitate acum eu am grăit,
Și sper, ca versul meu, chiar Domnul să-l asculte.

Nu sună bine toată poezia, căci inspirație nu am mereu,
Dar inima dictează versul și l-a primit hârtia,
Dar eu doresc să îl primească Dumnezeu,
Căci îmi doresc din suflet veșnicia.
Emilia Dinescu