CÂNDVA AVEAM PUTERE
Cândva aveam putere, nu oboseam deloc,
Chiar alergam întruna, parcă n-aveam un loc,
Din zorii și până-n seară munceam, fără odihnă,
Stăteam în întuneric, dar nu aveam o tihnă.

Azi stau și în tăcere privesc către trecut,
Fac liniște în suflet, un freamăt eu ascult,
Aș vrea ca trupul tânăr și-n vlagă, iar să fie,
Dar nu se poate asta, tot omul, azi o știe.

Un pas pășesc în mine, aș vrea să mă găsesc,
În amintiri o rană n-aș vrea să regăsesc,
Amintirea care își cere trupul înapoi e vie,
Căci mă afund în mine, până-n copilărie.

Cândva aveam putere, dar astăzi nu mai am,
Trăiesc cu amintirea a tot ce eu făceam,
Regret că nu mai sunt, dar încă mai trăiesc,
Cum să nu cad în rugă, mereu eu mulțumesc.
Emilia Dinescu