Ești o frunză purtată de vânt,
Nu ai voce, nu ai cânt,
Ești îngenuncheată și plângi,
Te gândești la ploaie și vânt,

Aștepți Soarele să răsară,
Ești trântită la pământ, uscată,
Aștepți o mână de salvare,
Nu mai vezi nici o scăpare.

Apele mari te-au împresurat,
Nu găsești liniște, nu ai glas,
Vântul rece suflă peste tine,
Te simți zdrobită, fără valoare.

Aștepți o zi de sărbătoare,
Ești ca o floare trecătoare,
Cu petalele în jos lăsate.
Rădăcinile îți sunt uscate,

Nu te hrănești din Sfânta Carte,
Zilele, ți se par lungi și reci,
Uneori, vrei din viață să treci,
Inima îți este apăsată de durere,

Nu știi veșnicia unde ai s-o petreci,
Te plimbi deseori singură pe poteci,
Privind îndurerată spre cer, te întrebi:
Cum ai putut atât de greu să greșești?

Ai fost o floare cu petale prețioase,
Cântai ca o ciocârlie în adunare,
Deseori te zdrobeai în rugăciune,
Îi încurajai pe cei singuri rămași.

Acum, ai privirea pierdută,
Fugi de frați și de Lumină,
De ce, dragă mea surioară?
Tu zburdai ca o căprioară,

Tu cântai ca o vioară,
De Stăpânul ei acordată.
Te simți fără valoare și părăsită,
Dar te rog, ascultă-mă o clipă,

Domnul te primește sub a Lui aripă,
Nu mai plânge, dragă surioară.
Zilele cu ploi și ceață au dispărut,
Acum ești în brațele Lui Isus.

El te va ridica dincolo de nori,
Acolo Sus ți-a pregătit un loc,
Zâmbește, dragă mea surioară,
Tu nu mai ai nici o povară.

Te bucuri de păsările ce zboară,
De copacii înalți ce te-nconjoară,
Ești așezată pe Stâncă și privești,
La florile ce în grădină înfloresc.

Te bucuri de parfumul lor,
Acum cânți ca o vioară nouă,
De Stăpânul ei din nou acordată.
Domnul te privește și lăcrimează,

Te-a așteptat să te-ntorci din rătăcire,
Păcatul în fața Lui să ți-l mărturisești.
Prin iubirea Lui, te-a ridicat și iertat,
De aceea prin versuri ți s-a adresat.

02.05. 2019 23:55 Londra