EU ȘI POEZIA MEA
Pășesc prin poezie, în versuri eu vorbesc,
Nu vreau să fiu poetă, vorbesc de ce iubesc,
Eu sunt o fire altfel, nu știu bine a vorbi,
De aceea în poezie vorbesc despre a iubi.

Eu nu am nici un merit că scriu azi poezie,
Eu îl consider har, un dar de sus dat mie,
Căci poezia este un mod de a trăi,
Un mod de a face totul, un mod de a grăi.

Trăim în lumea asta, ades sunt criticată,
Mulți nu mă văd utilă, mă fac handicapată,
Și suferința eu am pus-o în poezie,
În rime și în versuri găsit-am bucurie.

Vorbesc despre Hristos, vorbesc cu Dumnezeu,
În versuri pot eu spune, în versuri nu mi-e greu,
Am transformat tăcerea în rime alambicate,
În poezii și versuri sunt gânduri adunate.

Eu știu că nu-s poetă, doar poezie scriu,
În rime pot să spun de Dumnezeu cel viu,
În versuri eu vorbesc de jertfa Lui Hristos,
Iar pentru mine-i totul, încerc să scriu frumos.

Încerc să scriu curat, nu știu de reușesc,
Nu vreau prin poezie nimic să cuceresc,
Vreau să cunoașteți calea, doar bilblia-i reperul,
Eu sper ca printre rânduri să se zărească cerul.

Eu sunt o muritoare, aspir la veșnicie,
Și vreau ca să scriu rime de acum până-n vecie,
Să laud pe Hristos, El a murit pe cruce,
Iar versul meu doar slavă din inimă aduce.

Cred c-am vorbit destul, nu vreau să plictisesc,
Deși atunci când scriu, eu chiar mă regăsesc,
Aș vrea să te găsești, citind o poezie,
Iar dacă simți nevoia, începe și tu a scrie.

Nu este important, decât să fi real,
Eu sper că dacă versul ce-l scriu este banal,
Să nu cazi, să te împiedici, să iei sfânta Scriptură,
Și viața ta, spun sigur, va lua altă turnură.
Emilia Dinescu