TABĂRA DE LA CAPĂTUL DORULUI
Aș scrie-n poezie de dorul ce îl port,
Ca un ecou să sune, cam tot ce eu suport,
Ecou ce se aude într-o pădure adâncă,
Unde strigarea amară nu piere într-o stâncă,
Unde în libertate pot să îmi strig durerea.
Un foc la inimioară îmi seacă azi puterea,
Eu simt, mă prăbușesc, în inimă e greu
Să duci toată povara, de nu e Dumnezeu,
E greu și vrei refugiu, îl cauți disperat,
Un loc mai singuratic, un loc mai izolat,
Acolo ai poposi, o tabără ai face,
La capătul dorului, acolo, cred că-mi place.
Doar eu și dorul meu de simpla veșnicie,
Aș vrea să le găsesc în rime, în poezie.
Emilia Dinescu