STRIGĂT DE FRUNZE TĂCUTE
E toamnă, e frig, demult bate vântul,
Ascult tăcerea frunzei, în cădere îi aud cântul,
Strigăt de frunze tăcute găsești și în mine,
Ecou al durerii, freamăt de gânduri ascunse în rime.

În tăcere ascund versuri, cuvinte, mă ascund pe mine,
Ca și frunza eu strig, dar strigătul nu se aude, nu vine,
E doar un ecou de dor, mi-e dor de pacea divină,
Nu-i nostalgie, e adevăr, îmi doresc ca Hristos să revină.
Emilia Dinescu