RECUNOȘTINȚĂ
Domnu-i iubirea, iar noi suntem copiii Lui, ne-a înfiat,
Tot ce e bun și e frumos, în dar ne-a dat,
Înot în valul lumii și simt cum mă înec, mă tem și plâng,
Eu cad în rugăciune, la poala crucii sufletul îmi strâng.

Nu vreau să plec în lume, căci lumea este un cerc vicios,
Aș vrea să fiu rubin, să fiu ca fiul rătăcit, dar prețios,
Să mă întorc la Tatăl; nu vreau nimic decât o azimă fierbinte,
Poate un pahar de must și un castron cu linte.

Eu, fiul rătăcit, aduc a mea recunoștință Lui Hristos,
El a murit pe cruce, eu pentru El am fost și sunt cel valoros,
Rubin sau diamant, nu sunt o piatră prețioasă, sunt doar om,
Dar mă cunoaște de când eram doar o celulă sau chiar un cromozon.

Nu am nimic atât de prețios să-i dau în dar,
Recunoștința mea i-aduc în rugăciune sfântă pe altar,
Domnu-i iubirea, eu vreau să fiu ca El, doar o fărâmă,
Căci dragostea e totul, ea ziduri de durere și răceală chiar sfărâmă.
Emilia Dinescu