Tinerețe, tinerețe,
Leagăn cald și cuib de vise,
Presărat cu lăcrimioare,
Toporași și cu narcise,
Primăvară troienită
De-a cireșilor ninsoare,
Gingaș fulg de păpădie,
Cum îmi apăruși în cale
Fără să te chem vreodată
Şi-mi furași copilăria
Sfântă, albă şi curată?
Şi-mi furaşi atâtea jocuri:
Săniuș și cerc, și zmeu;
Ce vei fi făcând cu ele,
Mă întreb și azi mereu.

Ai pornit apoi cu mine
Ca doi prieteni, cot la cot,
Şi mi-ai dat poveţe multe:
Să învăţ, să-ncerc, să pot.
M-ai condus spre-nalte piscuri
Vânând glorie şi laur,
Neștiind că ce luceşte
Nu e totdeauna aur.

Mi-ai întins apoi 'nainte
Ale plăcerii pahare,
Dulci la prima-nghiţitură,
Apoi sarbede și-amare...
Eu, golindu-le-n neștire
De pe-a ta întinsă tavă,
Am văzut că și plăcerea
Câteodată e otravă.

Tinerețe, tinerețe...
Mi-ai promis să-mi fii consoartă
Și că-n lumea asta-ntreagă
N-o fi cinʼ să ne despartă.
Însă când năluca vremii
De din urmă ne-a ajuns,
Tinereţe-nspăimântată,
Ai fugit şi te-ai ascuns!

De atunci te strig întruna
Și te caut, dar în van...
Urma ta e tot mai ștearsă,
Zi de zi și an cu an.

Ce n-aş da-ntâlnirea noastră
Înc-o dată să se-ntâmple...
Să-ţi dau faţa stafidită
Şi arginţii de la tâmple.
Ţi-aş aduce drept ofrandă
Flori de munte, flori de şesuri,
Din grădina ta furate
Şi-mpletite-apoi în versuri!

Şi-aş sluji pe-Acela care
Și-a dat viaţa pentru mine,
Dându-mi altă tinereţe,
Mult mai bună decât tine!
Copleșit de-atâta farmec
Şi de-atâta bucurie,
Celui ce mi-a dat viaţa
Am să-I cânt o veșnicie!