Ai trimis să treacă, Doamne,
Azi-dimineaţă pe la mine
Îngeri sfinţi cu sfânta pâine,
Coşuri multe, coşuri pline,
Măcinate-n zări albastre,
Frământate-n zări senine,
În cereşti cuptoare coaptă,
Chiar de Tine, pentru mine.
Şi-un ulcior cu apă vie,
Din izvor de veşnicie,
Din a harului izvoare,
Cine bea din el nu moare.
M-ai văzut că n-am putere
Şi pe calea mea e zloată,
Că-mpotriva mea se luptă
Iadul şi a lumii gloată,
Că în toiul luptei sfinte
Mulţi au dat pe drum de greu
Şi din mulţi din câţi plecarăm,
Am rămas doar Tu şi eu.
Şi cum de luptat mai este,
Nici de mine nu eşti sigur;
Poate vei ajunge, Doamne,
Numai singur, numai singur.
Şi-n a Ta singurătate,
Părăsit de lumea toată,
Mă vei întreba în taină
Dacă Te-am iubit vreodată.
Mai trimite-mi înc-o dată
Îngeri sfinți cu coșuri pline,
Miere, faguri, pești și pâine,
Să primesc puteri depline
Pentru ceasul care vine.
Cred însă că-i mult mai bine
Să mă pot ascunde-n Tine;
E greu ceasul care vine,
Da... greu ceasul care vine
Să mă-ncerce şi pe mine;
Doamne-ascunde-mă în Tine,
Da... Ascunde-mă în Tine.