Deschide-Ţi braţul larg, Părinte,
Şi ţine-l tot aşa, că vine
Copilul Tău plecat de-acasă,
Copil pierdut pe căi străine.

Mi-e frică să privesc în urmă,
Mi-e scârbă de al meu trecut,
Şi n-aş mai vrea să fac vreodată
Nimic din câte am făcut.

Şi azi mă-ntorc cu haina ruptă,
Murdară, cu miros urât,
Urmarea neascultării mele
Şi greşul că Te-am părăsit.

Eu m-am întors să-Ţi cad 'nainte,
Să-Ți cer cereasca Ta iertare,
Şi ca pe ultima Ta slugă,
Acoperă-mă cu-ndurare.

Nu îndrăznesc să-Ţi spun „Părinte”.
Îngăduie-mi să-Ţi spun „Stăpâne”
Şi ca simbrie schimbă-mi haina,
Şi zilnic vreau să-mi dai o pâine.

Să fiu din nou ce-am fost odată,
Copilul Tău? ... Nu îndrăznesc...
Primeşte-mă ca pe o slugă
Şi-ngăduie să Te slujesc.

Aşa voiam să-nşir în rugă,
Îngenuncheat şi umilit,
Dar n-avui loc, c-a Lui iubire
Cu-mbrăţişări m-a copleșit.

Şi El mi-a dat în seara-aceea
Mai mult de câte I-am cerut,
Mi-a dat a înfierii haină
Şi al iertărilor sărut.

Din nou e pentru mine locul
În sfântă casa Lui de Tată,
Și n-aş vrea să mai plec dintr-însa,
De mi s-ar da chiar lumea toată.

Un crin frumos înmiresmat
Făcut-a El ca să răsară
Sub cruce, unde m-a iertat
Pe mine-a doua oară.

M-a sfătuit să-l ţin curat
Oriîncotro m-aș duce,
Cu lacrimi să-l stropesc mereu
Și să-l păstrez sub cruce.