Orice dar desăvârşit...
Autor: George Cornici  |  Album: Trepte spre eternitate  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 08/11/2008
ORICE DAR DESĂVÂRŞIT...

Orice dar desăvârşit
Vine, Tată, de la Tine
Sunt atât de mulţumit
C-ai sădit speranţă-n mine
Gându-mi poate-acum să zboare
Spre Lumina din Cetate,
Pot acum să depăşesc
Cea mai grea dificultate.

Îmi dai zilnic energie
Să înving al lumii val,
Să rămân fidel tot timpul
Spre divinul ideal
Urc voios pe trepte-ntruna
Ştiu ce mă aşteaptă Sus,
Ştiu ce părtăşii divine
Sunt în Ţara făr-apus.

Ai sădit în mine dorul
După părtăşii cereşti
Ştiu că sunt copilul Tău,
Ştiu ce mult mă preţuieşti
Din hambarele iubirii
Torni peste ai tăi copii
Grija Ta se manifestă
O, Părinte, zi de zi.

Îmi dai aer şi lumină,
Apă din curat izvor
Duhul Tău îmi însoţeşte
Pasul meu de călător
Sunt pribeag prin lumea rece
Dar Cuvântu-Ţi încercat
Dă avânt vieţii mele
Şi mă face mai bogat.

Harul tău mă înconjoară
Nu-i nimic, aici, ca el
Îmi eşti Ghidul pe cărare
Îmi dai daruri – fel fe fel
Când sunt slab mă întăreşti
Nu mă laşi să mă consum
Iar când simt miasma lumii
Mi-aduci vasul cu parfum...

Când sunt trist, îngândurat
Îmi aduci însufleţire
Mă ajuţi să pot s-omor
Pornirea ce stă în fire
Multe, multe-am învăţat
De când m-ai chemat la Tine
Altfel înţeleg acum
Rostul tainelor divine.

Fiecare zi din viaţă
E cadou; Te onorez
Voi păstra până la moarte
Binecuvântatul crez
Voi păstra cu bucurie
Tot ce, din iubire,-mi dai
Sfatul Tău, cu hotărâre,
Mă îndrumă către Rai.

Te slujesc, cu zel, întruna
‘Nalţ recunoştinţa mea
Fără Tine să parcurg
Drumul vieţii n-aş putea
Lângă Tine voi rămâne
Chiar de-ar fi să-ndur calvar
Am această-ncredinţare
Şi-o trăiesc în mod plenar.

30 Octombrie, 2008
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1165
  • Export PDF: 49
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  ok

    Conținut 1 0
Opțiuni