Dumnezeu mă cercetează când mă simt slab, părăsit,
Când simt că nu am vreun merit și în praf zac prăbușit. .

Cu iubire îmi vorbește Însuși El, prin Duhul Sfânt,
Nu prin vânt sau prin cutremur, ci prin al Său susur blând.

Iar din mine, omul care se credea fără scăpare,
Se ridică un războinic ca să stea drept, în picioare!

O armură nevăzută se așează peste mine
și în mâini primesc o spadă din tăriile divine!

Nu lupt împotriva cărnii, ci-mpotriva celui rău,
Al meu Rege merge-n față iar eu în spatele Său!

Ce m-aș face fără Domnul? Sigurat aș fi zdrobit
și căzând în iazul morții aș fi veșnic nimicit!

Însă slavă Celui care merge înaintea mea
și mă umple de putere să rezist în lupta grea!

Eu mă simt cel mai nevrednic dintre toți oștenii Lui,
Spun mereu că ce mă ține e doar brațul Domnului!

Pot avea oare vreun merit? Nicidecum! Ci numai El,
Dumnezeu îmi e tăria, prin El voi ajunge-n cer!

Iar când lupta fi-va gata, premiul îmi va fi cununa,
Vrednic voi rămâne-n ceruri, doar prin El, pe totdeauna!