Oh, am pierdut controlul bărcii mele
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: Doar un străjer ajuns acasă  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de emanuelhasan in 12/10/2025
1 / 1
O barcă e pierdută-n largul mării,
Așa se vede ea din depărtare,
E-nchisă bolta și sunt negri norii
Și vin talazuri cu furie mare.
Se-apropie urlând de mica barcă
Din toate părțile să o încercuiască
Și-apoi, prin lovituri să o întoarcă
Ca scufundând-o, pentru veci s-o nimicească...
E gata, nu mai are vreo scăpare,
Bărcuța pare-a fi o nouă pradă
Pentru furioasa, nemiloasa mare
Ce în adâncuri doar epave poartă...
Ce zbucium să o văd asemeni... ce durere
eu simt cum îmi apasă inima. .
Furtuna se-ntețește cu putere
Și plâng... de ce? ... căci e chiar barca mea...
Catargul mi-e zdrobit, pânzele-s rupte,
Vâslele ei de mult sunt în adânc
Iar cârma sfărâmată nu mai vrea s-asculte,
Puțin, puțin mai e și mă scufund!
Oh, am pierdut controlul bărcii mele...
Am tot luptat, dar totul e distrus...
Ah, m-au ajuns talazurile grele,
De-aceea strig: -mă scapă, scump Isus!
Ești ultima speranță pentru mine!
Te chem, o, Domnul meu, nu mă lăsa! ... .
Coboară-Te din înălțimile divine
Și intră ca odinioară-n barca mea! ...
Iar de îndată ce mustra-vei marea
Un singur lucru de la Tin' mi-aș mai dori:
Să-nvingem într-o clipă depărtarea
Și amândoi să debarcăm în veșnicii!
Slăvit să fie Domnul Isus! Îmi doresc ca aceste poezii să fie un balsam pentru orice suflet și o lumină pe cărarea fiecăruia către cer, spre slava Domnului! Dorința și rugămintea mea sunt ca versurile să nu fie modificate, eliminate sau completate cu alte versuri și, de asemenea, să nu fie modificat numele autorului. Folosirea versurilor în scopul compunerii de cântări este permisă numai cu acordul și colaborarea autorului. Vă mulțumesc pentru înțelegere și respectarea bunei rânduieli. Domnul Isus să vă binecuvânteze! Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 338
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni