Mulțumire
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Ziua roadelor(multumirii)  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de valeriamida in 26/09/2025

Îți aducem mulțumire,
Pentru ce ne-ai dăruit,
Pentru roadele bogate,
Și pământul ce-a rodit.

Pentru picurii de ploaie,
Ce pământul au udat,
Și l-au făcut să rodească,
Doamne, fii în veci lăudat!

Pentru razele de soare,
Pentru spicele aurii,
Ne-nchinăm cu mulțumire,
Spunem: Lăudat să fii!

Pentru apa răcoroasă,
Și izvoare cristaline,
Pentru pâinea sățioasă,
Mulțumim de-atâta bine.

Mulțumim de bunătate,
Ce ți-o înnoiești zi de zi,
Și de harul Tău cel mare,
Har în care Tu ne ții.

Pentru grija Ta de Tată,
Ce ne-o porți în orice zi,
Ție-ți mulțumim o Doamne,
Și spunem: Slăvit să fii!

Ție-ți mulțumim o Doamne,
Căci ne-ai binecuvântat,
Tu-ai făcut ca să rodească,
Pământul însămânțat.

Ajutor ne-ai fost tot timpul,
Nu-am dus lipsă de nimic,
Mulțumim este cuvântul,
Ce-l rostim necontenit.
Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1140
  • Export PDF: 2
Opțiuni