Mulţumire
Autor: Marinela Balcu  |  Album: Chemare sfântă  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de marinela4Isus in 10/10/2014

Ne-ai dat, Părinte bun din ceruri şi-n acest an
Belşug de binecuvântări, cum nici n-am fi visat,
Suntem mulţumitori că ai fost lângă noi
Şi nici o clipă singuri Tu nu ne-ai lăsat.

Te lăudăm,Părinte bun, pentru a Ta bunătate,
Îţi mulţumim că Harul Tău bogat n-are sfârşit,
Ajută-ne, Părinte, să nu credem vreodată
Că pentru bunătatea noastră totul am fi primit.

Din dragostea-Ţi divină şi pentru Fiul Tău,
Care pe lemnul crucii păcatul nostru a luat,
Tu ne-ai dat tot ce-avem, de-aceea-Ţi mulţumim
Că şi în acest an de noi Te-ai îndurat.

Suntem născuţi din nou, prin jertfa de pe cruce,
Prin Isus, Fiul Tău, Tu Doamne ne primeşti,
De aceea , Tatăl nostru, Te rugăm mai departe
De tot ce avem nevoie Tu să Te îngrijeşti.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2548
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni