Dacă nu zideşte Domnul, Meşterul cel iscusit,
Dacă nu zideşte casa Cel care ne-a făurit...
În zadar lucrează-ntruna şi ridică ziduri mari,
În zadar clădesc cu trudă cei mai pricepuţi zidari.

Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, un oraş,
În zadar o tot păzeşte chiar şi cel mai brav ostaş...
Dacă Domnul nu veghează iubitor cu mâna Lui,
În zadar se strâng pe ziduri gărzile-mpăratului.

Vă sculaţi de dimineaţă, dar degeaba vă sculaţi,
Vă culcaţi târziu în noapte, şi degeaba vă culcaţi...
Muncă multă, dar nu-i pâine când Iehova nu e Domn;
Preaiubiţilor Lui, Domnul, le dă pâinea ca în somn.

Iată, fiii sunt comoara, moştenirea cea de preţ,
Rodul pântecelui este pentru slavă, nu dispreţ.
Ca săgețile în mâna vitejească de oştean,
Sunt copiii tinereţii, ce se-nalţă an de an.

O, ferice de acela care-adună în sălaş
Fiii, ca săgeți de luptă într-o tolbă de arcaş.
Căci el nu rămâne singur, de ruşine, când se-adun'
Duşmanii ca să-l înfrunte pe la porţi cu gând nebun.

Dacă nu zideşte Domnul, Meşterul cel iscusit,
În zadar zideşte omul, căci e tot nefericit.
Doamne, casa mea să fie nu a mea, ci casa Ta.
Şi atunci vom fi-mpreună fericiţi cu toţi în ea.