Un colţ de galaxie... şi-atâta măreție,
Ai pus aici, Părinte, sub zarea albăstrie!
Ai chibzuit pământul cu-atâta drag şi dor,
Să fie printre aştri, un semn nemuritor.
Priveşti cu bucurie acest bulbuc de tină,
Cum ai privi o perlă scăldată în lumină;
Şi îl îmbraci întruna cu-a slăvilor manta,
De parc-ai spune: „Iată, bijuteria Mea!”
Aici, Tu Preaslăvitul, din Tronul de domnie,
Din infinitul slavei, Te-ai umilit în glie;
Şi-ai scris o carte nouă cu-al dragostei priboi,
Punând iscălitura de har şi peste noi!
Te-ai pogorât în praful de plâns şi făr'delege,
Şi ai sfințit Pământul cu paşii Tăi de Rege.
E mult, e mult de-atuncea, de când ai vizitat
Un colţ de galaxie, dar noi nu Te-am uitat!