Lumina care stă pitită
Sub baniţă şi sub obroc,
Este pierdută, risipită;
Nu foloseşte mai deloc.

Cuvântul dacă nu zideşte
Cu har în glasul de prooroc,
Şi-n el Hristos nu străluceşte,
Nu-i Evanghelie deloc.

Credinţă fără ascultare
Şi zidar fără boloboc,
Tot una sunt: ştiinţă mare,
Credinţă dreaptă nu-i deloc.

Şi drumul vieții dacă duce
Doar pe la târg, la iarmaroc,
Şi nu te duce sus la Cruce,
Nu-i drumul bun, nu-i bun deloc.

O muscă moartă cât de mică
De untdelemn îşi bate joc:
Că îl acreşte şi îl strică
De nu mai este bun deloc.

Mulţi cred că au găsit averea
Ca o găină râma-n cioc;
Şi se trezesc că au durerea,
Dar bogăţiile deloc.

Să nu te-ncrezi într-o icoană,
Sau într-un fir de busuioc,
Sau în mătănii şi pomană,
Că-n ele viaţă nu-i deloc.

Îl vezi pe unul plin de fală
Ca un curcan în flori de soc,
Dar n-are casa-n rânduială;
Eu spun că nu e om deloc.

Dacă în mare strâmtorare
E fratele tău la mijloc,
Dar nu-l ajuţi şi nu te doare,
Apăi, nu eşti frate deloc.

Nu fi creştin formal, de lapte,
(Să rămâi mic, tot un boboc);
Cu o credinţă fără fapte,
Auzi, nu eşti creştin deloc.