Într-o zi vom pune jos
Crucea aspră de pe spate
Şi în locul ei spinos
Va luci miraculos
Un şirag de nestemate.

Pe câmpii de Paradis
Vom avea o sărbătoare,
Cum n-a fost în nici un vis
Tăinuit în paraclis,
Sau în fumul din altare.

Într-o zi ne vom trezi
Pe cărările luminii,
Ca nişte copii zglobii,
Când cel rău nu va mai fi,
Şi nu vor mai fi nici spinii.

Da, cândva ne vor cădea
De pe ochi solzii de ceaţă,
Şi deodată vom vedea
Ce-i dincolo de perdea:
O privelişte măreaţă.

Vom deschide ochii mari
Ca narcisele la soare,
Când ai Regelui spătari,
Serafimii milenari,
Ne vor da o-mbrăţişare.

Ce lumini, ce vuiet cald!
Ce şuvoi de stări divine!
În sclipirea de smarald,
Fiul Celui Preaînalt
Ne va aduna la Sine...

Şi atunci vom izbucni
Cu urale triumfale
Într-un cor de mii şi mii
Toţi ai Domnului copii,
În eterne Osanale.