Rugăciunea e tămâia
Autor: Valentin Popovici  |  Album: Tămâie, Smirnă și Aloe  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 18/09/2025
Rugăciunea e tămâia din al inimii altar,
Care arde şi se-ntinde pân' la celălalt hotar.

E mişcarea dinlăuntru, focul jarului ascuns,
Când Preasfântul Duh ascultă şi ne dă deja răspuns.

E fiorul de viaţă când în piept se împletesc
Respirația şi dorul după aerul ceresc.

Rugăciunea e dorinţa spusă uneori cu grai
Şi-alteori doar cu suspine când cuvinte nu mai ai.

Rugăciunea-i mulțumirea când ai numai puţintel,
Ca şi-atunci când ai paharul plin de curge peste el.

E privirea prin zăbrele înspre zorii luminaţi,
Ce se văd doar prin lentila ochilor înlăcrimaţi.

E un tremur din adâncuri tăinuit şi ne-nţeles,
Când scânteile iubirii haina visului o ţes.

E cântarea-n care nota e de undeva de sus
Din tărâmul unde cântă sfinții Domnului Isus.

Rugăciunea este pulsul vieții Duhului în noi,
Semnul că ne pregătește pentru veacul de apoi.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 95
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni