Păstrează-ţi haina albă, frumoasă ca un vis,
Biserică aleasă şi scoasă din abis!
Căci nu-i în preţ de aur răscumpărarea ta,
Ci-n sângele lui Isus vărsat la Golgota.

Păstrează-ți haina albă a dragostei dintâi,
În luptele vieţii cu Domnul să rămâi;
Căci fără de iubirea aprinsă înfocat
Atâţia pierd cununa şi cad iar în păcat.

Păstrează-ţi haina albă sfințită-n legământ,
Căci vrea să te doboare duşmanul la pământ;
Încrede-te în Domnul, slăvit Mântuitor,
Prin El trăiesc vitejii, prin El în veci nu mor.

Păstrează-ţi haina albă a gândului senin
Şi-a inimii curate, iertate pe deplin;
Căci numai cei ce-n luptă au sufletul curat,
Îl vor vedea pe Domnul slăvit încoronat.

Păstrează-ţi haina albă a sfintei aşteptări
Cu ochii înspre ziua doritei Înălţări;
Şi strigă „Aliluia” de mii şi mii de ori,
Chiar dacă bezna neagră mai neagră-i înspre zori.

Păstrează-ţi haina albă, Mireaso, te îndemn,
Şi candela aprinsă, şi-n vase untdelemn;
Pân' ce iubitul Mire cu zâmbetul tăcut
Îşi va lipi de tine zefirul din sărut.

... Biserica Te-aşteaptă, Isuse, ca să vii,
Să-nceapă-mpărăţia slăvitei veşnicii;
Şi Duhul şi Mireasa — zic: „Vino, Miel divin!”
Şi Mirele răspunde: „Da, vin curând!” Amin.