O văd pe mama parcă-ntr-o visare,
Pe-aleile de tei înmiresmat,
Şi vocea i-o aud tremurătoare,
Cum cântă harul dragostei curat.

... Şi-a pus pe cap marama ei frumoasă.
Apoi ne-a luat de mână binişor;
Pe ploaie sau pe vânt plecam de-acasă
Să fim la repetiţia de cor.

Cânta în adunări cu bucurie,
Dar şi acasă ea cânta cu dor,
De spăla vasele-n bucătărie,
Sau de călca o bluză-n dormitor.

Când mi-au crescut zulufii pe sub plete,
Şi vocea s-a-ngroşat ca din butoi,
Mi-a spus: „De-acuma, vii la cor, băiete!”
Şi am cântat acolo amândoi.

Apoi toţi trei copiii împreună,
Cântam la bas, la alt, şi la tenor;
Mama zâmbea: „Aşa frumos răsună,
De parc-ar fi al îngerilor cor... ”

Dar ne-a lăsat cu inimile frânte
Când a plecat la Celălalt Liman;
Căci Domnul a chemat-o ca să cânte
În corul Lui cel mare, la sopran.

Noi mai rămânem pe aici o vreme,
Ca să-nvăţăm cântări pentru Isus,
Până vrea Domnul Bun ca să ne cheme
Să fim din nou la cor, acolo sus.