La Tine-mi ridic ochii, Slăvite El-Şadai,
Cel ce în înălțime, în strălucire stai,
Cel ce tronezi cu slavă şi lumea stăpâneşti,
Tu, Alfa-şi-Omega, slăvite Cel-Ce-Eşti!

La Domnul ne sunt ochii, şi țintă ne rămân,
Aşa cum privesc robii la mâna de stăpân;
Aşa cum ochii roabei nu scapă din clipiri
Mâna stăpânei sale, topind-o în iubiri.

Aşa ne uităm, Doamne, la mâna Ta de Crai,
Un semn, un gest de rege, porunca să ne-o dai.
Arată-Ţi îndurarea, ne scapă din nevoi,
O, Dumnezeul nostru, ai milă şi de noi!

Ne iartă îndrăzneala, dar ne-a ajuns la os...
Şi biciul şi prigoana, şi cnutul dureros;
Ne-am săturat de râsul hainilor vrăjmaşi,
De ura-nverşunată a ochilor trufaşi.

La Tine-mi ridic ochii, Slăvite El-Şadai,
Te-aştept ca raza blândă pe florile de mai...
Adu-ţi de noi aminte, de sfântul legământ,
Şi izbăveşte, Doamne, poporul Tău cel sfânt.