Să strige doar pietrele tânjetul firii,
Când eu am primit mântuirea de veci?
Să stau fără grijă în faţa iubirii,
Şi lacrimi să stoarcă doar pietrele seci?

Să las oare pietrele-acestea ca varul,
Să spună că Domnul e mare şi bun?
Când El a urcat pentru mine Calvarul,
Și eu despre Isus nimic să nu spun?

Ce gânduri de spuză, muţenii rebele,
Pătrund în creştinii de astăzi pe drum?
Şi calcă pe pietre cu strigăte-n ele,
Uitând câtă slavă e-n ceasul de-acum...

Aprinde în mine iubirea, Isuse,
Să văd cum în mila Ta mare îmi dai
Splendori de lumină şi haruri nespuse,
Că nu pentru pietre faci locul în rai...

Dă-mi, Doamne, curajul, cu glasul mai tare
Să strig că eşti Rege, slăvit Împărat,
Osana, în bolțile scânteietoare,
În veci fie Numele Tău înălțat!