Când împotriva noastră lumea
aruncă pietre şi noroi,
Doamne, păstrează-ne credinţa,
și nu Te du de lângă noi.

Să nu ne ruşinăm de Tine!
Nici în cele mai mari nevoi;
Arată-ne coroana vieţii,
și nu Te du de lângă noi...

În încleştarea cea mai cruntă,
în lupta marelui război,
dă-ne cât vrei dureri amare,
dar nu Te du de lângă noi!

Am ajuns vase de ocară,
și nu suntem uriaşi, eroi,
dar chiar în slăbiciunea noastră
arată-Ţi slava Ta în noi.

Oricât ar fi de grea furtuna
și fulgerele ca un roi,
să nu privim decât la Tine,
să nu ne-ntoarcem înapoi.

Să n-avem banii lui Caiafa,
punga de sânge şi gunoi;
Să fim bogaţi ştiind întruna
că nu Te duci de lângă noi.

Dacă urcăm şi noi Golgote,
când ura lumii e în toi,
când ni se clatină credinţa,
o, nu Te du de lângă noi!

Să nu ne despărțim de Tine,
de-am fi săraci, flămânzi şi goi...
Să fim nebuni, de râsul lumii,
dar nu Te du de lângă noi!

Şi-atunci, când vei suna din goarnă,
în slava Zilei de Apoi,
adu-Ţi aminte, o, Isuse,
ia-ne cu Tine şi pe noi!