Către Domnul strig în strâmtorarea mare
Şi El mă ascultă, îmi dă uşurare.
Fereşte-mă, Doamne, de bârfă, minciună,
De limba semeaţă, de mintea nebună.

Ce oare dau spinii din vorba vicleană?
Ce altceva poate ieşi decât rană?
Săgeți ascuţite aprinse cu smoală
Şi foc de răşină cu fum de răscoală!

Vai, vai, locuiesc la Meşec cu străinii,
În şatra Chedarului cu beduinii;
Căci paşii m-au dus pe cărarea amară
În locul pustiei, departe de ţară.

Destul! Nu mai vreau să trăiesc lepădarea,
Şi nici între duşmani să simt apăsarea;
Când eu le vorbesc de iubire şi pace,
Îndată războiul întrânşii se coace.

Mă-ntorc azi acasă, cu hainele rupte,
Şi inima frântă, strivită în lupte;
Ajută-mă, Doamne, pe căile-Ţi drepte,
La Templu s-ajung pe slăvitele trepte.