Să fie-aceasta moarte? E moarte ce văd eu?
Sau e un vis din noapte, trimis de Dumnezeu?
Să fie oare-aievea? La porți de mărgărit,
Stă garda să anunţe că, iată, am venit!

Cum poți, o Doamne sfinte, atâta har să-mi dai,
Să-mi copleşeşti fiinţa cu-atâtea slăvi de Rai?
Să nu mai am durere, să nu mai am necaz...
Să nu mai simt tristeţe, nici lacrimi pe obraz?

Să nu mai fie lanţul, cu care-am fost legat,
Să nu mai văd robie, nici boală, nici păcat?
Să nu mai simt ocara duşmanului cumplit
Să nu mai fie biciul cu care-am fost lovit?

Eu, robul cel nevrednic, cel slab şi-ades înfrânt,
Să-ajung în Țara Păcii, să-L văd pe Cel Preasfânt?
Şi Domnul, Salvatorul, EL, Mirele iubit,
Să vină să-mi grăiască un dulce Bun Venit!

Să văd în strălucire, în raze argintii,
Toţi îngerii măririi, în cete mii şi mii;
Să-i văd pe cei ce-n slavă s-au dus 'naintea mea
Cum vin şi cum aleargă spre-a mă întâmpina...

Să simt cum curge slava din Tronul Preaînalt
Aşa cum vin şuvoiae din munţii de bazalt...
Şi zdrenţele se schimbă în straie îngereşti,
Şi rănile se-acopăr cu semne-mpărăteşti.

Nu, nu! Ce văd nu-i moarte, ci har, un har deplin...
E-adevărata viaţă, la Tatăl meu Divin.
... Aplaudă tot Cerul, şi sfinţii dau onor:
Se-ntoarce azi acasă un fiu risipitor.