Un bărbat şi cu nevasta
seara, la un han ajung,
și cer adăpost acolo
obosiţi de drumul lung.

Dar le spune scurt hangiul:
— „Astăzi nu aveţi noroc;
Hanu-i plin, mergeţi în pace,
aici nu mai este loc.”

Se-ntristează călătorii,
dar la urmă, liniştit,
soţul spune cu blândeţe
vorba lui de pocăit:

— „Dumnezeu ştie mai bine
ce ne este de folos.
Şi ne dă întotdeauna
ce-i mai bun şi mai frumos.”

Auzind aşa femeia
îi dă soțului un brânci:
— „Măi, bărbate, cred că astăzi
vorba asta ţi-o mănânci...

Nu vezi pacostea amară
ce ne-o face Dumnezeu?
Unde-o să dormim la noapte?
Auăleu şi auăleu... ”

Au plecat cei doi în noapte
dar găsiră lângă sat
o colibă părăsită.
Şi acolo s-au culcat.

Dimineaţa însă, iată,
vine-un călător pe drum
cu cămaşa sfârtecată,
și murdar, smolit de fum:

— „Astă noapte un incendiu
a distrus întregul han,
și abia-am scăpat cu viaţa,
ca din gura lui satan.”

Şi atunci spuse bărbatul
cu un zâmbet liniştit,
bucuros că-n noapte-aceea
loc la han n-au mai găsit:

— „Dumnezeu ştie mai bine
ce ne este de folos...
Şi ne dă întotdeauna
ce-i mai bun şi mai frumos.”