Da, sunt fiu de Împărat,
— Mare este Domnul! —
În Hristos am căpătat
Harul, slava, tronul...

Tron măreț de veșnicii
În cerești palate;
Tron de sfinte bucurii
Și slăvi nevisate.

Vă uitați că-s așa mic,
Fără importanță?
O fărâmă de nimic
Îmbrăcată-n zdreanță?

Dar cândva mă va chema
Dumnezeu Preasfântul,
Și în alb, un alb de nea,
Îmi va fi veșmântul.

Căci sunt fiu de Împărat;
A mea-i lumea toată!
Și-ncă nu s-a arătat
Ce voi fi odată.

Vă mirați că am aici
Parte de suspine?
Și cu fierea de urzici
Căile-mi sunt pline?

Dar sunt fiu de Împărat,
Am o moștenire;
Merg din șoapră la palat
Sus în strălucire!

Și ce-mi pasă dacă râd
Cucuvele-n cale?
Sau că-și strâmbă râsul hâd
Hâdele șacale?

N-au decât să-mi dea prăpăd,
Mie nici nu-mi pasă,
Nu le-aud și nu le văd,
Eu alerg spre casă!

Căci sunt fiu de Împărat,
Moștenesc o țară,
Și deja am respirat
Dulcea-i primăvară!