Un glas răsună tare, și zările străbate,
Cutremurând pământul cu tot ce-n el se zbate.
Azi Dumnezeu vorbește. Opriţi-vă şi staţi...
Voi, mândrelor popoare, cuvântul ascultaţi!

Căci iată, judecata cea dreaptă e aproape
Și cine-n Ziua mare va mai putea să scape?
Când Dumnezeu, El Însuși, va coborî pe nor,
Ca Împărat al slavei Atotstăpânitor.

Ce zi va fi atuncea când cerurile-ntinse,
Cu galaxii în flăcări şi bolțile aprinse,
Se vor topi cu trosnet și vor dispare-n fum,
Și zgura va cuprinde tot ce sclipește-acum!

Pământul cu păcate cât munţii de aramă,
Va arde ca o zdreanţă murdară și infamă,
În spuza și cenuşa şi-n flacăra din ghem
Se va topi gunoiul grozavului blestem.

Dar mai aud o goarnă ce sună peste sfere,
Şofarul dă semnalul slăvit de înviere;
Chiar toate de-ar ajunge risipă și mormânt,
Rămâne-va-n picioare al Domnului Cuvânt.

Căci Dumnezeu va face noi veacuri luminoase,
Un nou pământ — grădină, și ceruri mai frumoase.
Noi vom umbla cu Domnul pe-a slăvilor poteci,
Și-a Lui Împărăţie va dăinui în veci.