Pe Marea Galileii-nvolburată,
Mugește din adâncuri uraganul...
Dar vine peste-ntinderea turbată,
Stăpânul Hristʼ, Isus Nazarineanul!

Când valurile negre se ridică,
Isuse scump, în ceasul disperării,
Stăm iar ca ucenicii prinși de frică,
Stăpâne drag al valurilor mării!

În noaptea fără stele, fără visuri,
Afundul mişcător stă să ne-nghită,
Dar Tu, Isuse, calci peste abisuri,
Şi vii la noi în barca zdrenţuită.

Și ochii obosiţi de bezna deasă,
De întunericul ce ne-mpresoară,
Ne dor, ne ustură și nu ne lasă
Să Te zărim prin negura fugară.

Tu calci pe valuri ca peste covoare,
Ca peste nişte pânze mătăsoase;
Şi vii la noi ca să ne-aduci scăpare,
Din încleştarea mării furtunoase.

Și încă nu-Ți vedem frumoasa Față.
Dar, o, întinde-Ți mâinile-amândouă...
Mai dă-ne iar speranţele de viaţă,
Şi spune-ne și nouă: “Pace vouă!”