Între zâmbet și suspin,
azi la Tine, Doamne, vin,
pe colinele-nsorite,
la pășunile iubite,
să mă odihnesc puţin,
să Te văd, și să mă-nchin
înaintea Ta, Slăvite!
Harul Tău cel minunat,
Diamantul nestemat,
L-ai pitit cu gingăşie
în cea mai murdară glie;
Și-ntr-o zgură de păcat
Aur sfânt ai adunat,
ca să mi-l aduci și mie!
Nici nu știu: să plâng puțin,
jos când ghimpele străin,
mă străpunge și mă doare
și-mi dă sângele-n picioare?
Sau să râd, să spun “Amin”
când răsare dintr-un spin
cea mai parfumată floare? ...
Diademe-Ți împletesc
Doamne, să Te-mpodobesc!
Fiindcă-n pâcla cea mai mare
mi-ai deschis raza de soare...
Și, smerit, Îți mulțumesc,
că prin nori pot să zăresc
Fața Ta strălucitoare.