Pentru nici o nedreptate
Tu să nu cauți răzbunare.
Ea nu dă focul urii la o parte,
Îți aduce doar în plus păcate
Și-l aprinde și mai tare.
Cel mai bine-i s-ai răbdare!
Să-ți iubești copiii tăi,
Însă oricât îi iubești
Nicidecum să nu fii ca cei răi,
Ci să umbli pe curate căi.
Ce e rău să nu înfăptuiești,
Atunci robul lui Isus tu ești.
De-i hrănești cu-nșelăciune
Și-i îmbraci din jefuit,
Eu îți spun ca să știi bine,
Ei te-or lepăda pe tine
Să fii judecat și osândit,
Cum tu nici nu ai gândit.
Trebuie s-avem în suflet
Gânduri ‘nalte și curate,
Pentru ca s-avem un umblet:
Demn, creștin, fără regret.
Și cu fapte de dreptate
Cât trăim până la moarte!
Trebuie nespus de tare
Ce e bine să iubim,
Pentru ca s-avem putere
Chiar de va fi și durere
De ce-i rău să ne ferim,
Pe Dumnezeu să slujim.
Amin. (Duminică, 12 aprilie 2020)