Pe nume Doamne, azi mă strigi cu zel
să mă trezesc, Tu să mă speli de tină.
Vrei să prefaci iar vasul în Lumină;
Cristal Ceresc cu stropi de Har în el.

M-au prins adânc hăţișurile vieții,
m-au împroșcat cu stropii lor nebuni.
Eu n-am fugit la poala Crucii Tale
cu dragoste la pieptu-Ți să m-aduni.
Și apele murdare-ntunecară
cu patimi aspre, de nămol,
Cristalul cel Ceresc de-odinioară!
Și-acum sunt zdrențăros și orb şi gol.

Am flămânzit, și-n lume nu sunt roade
să sature atât cât Jertfa Ta.
Am însetat, și-n lume nu-s izvoare
să stâmpere aşa ca Golgota...
Alerg mereu de-atât amar de vreme
de foame și de sete alungat;
zadarnic trecători cuprinși de milă
din hrana și din apa lor mi-au dat.

Pe hrana lor zăresc pecetea morţii
și apa lor îmi spune a mormânt.
Nu trupul meu îşi strigă neputinţa,
ci Sufletu-n murdarul lui veşmânt
e însetat adânc de Ceru-albastru,
flămând de-al Veșniciei nesfârşit.
Azi zace prins în lanțul fărdelegii
de pofte și păcate pironit.
Pe nume Doamne, azi Te chem cu zel
şi viu trudit ca să mă speli de tină.
Refă deplin iar vasul în Lumină;
Cristal Ceresc cu stropi de Har în el.