Departe de Tine.
Autor: Elisabeta Someiu  |  Album: Apă din stâncă  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de elisabetasomeiu1971 in 29/06/2025
Departe de Tine!

Mi-e frică să mă depărtez de Tine
Iubite Tata! Domn ceresc
Căci mai târziu am să Te caut
Și nu am să Te mai găsesc

Mă tem, mă tem, și strig la Tine
Domnul meu, nu mă lăsa!
Niciodată să-mi iau ochii
De la bunătatea Ta

Departe de Tine Isuse
În zdrențe pășesc ca în gol
Iar inima se închide în cușca
Cea rece, numită Șeol

Si mă tem ca-nșelăciunea
Inima să nu-mi abată
De la sfânt Cuvântul Tău
Și lumină Ta curată

Pune lampă de lumină
Peste Cale să vegheze
Inima mea zi de zi
Cuvântul să Ți-l urmeze

Fă să strălucească Domnul
Totdeauna în ochii mei
Ca nimic de pe pământ
Să nu aibe vre-un temei

Să renunț la tot, la lumea,
Ce mă duce-n amăgire
Și la voia mea Isuse
Ce stăpânește prin fire

Iar egiptul cel viclean
Care vrea a mă conduce
Aș dori prin Harul Tău
Ca să-l răstignesc pe cruce

Să rămână trup curat
Templu Duhului cel Sfânt
Plin de pace și iubire
Până plec de pe pământ

Până când în zarea-albastră
Să-L întâlnesc pe Isus
Să zburăm cu toți acei
Ce nădejdea-n El și-au pus. Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 106
Opțiuni