Cât de mult ne strânge dorul
Spre cereasca-mpărăție
Unde veșnic cântă corul
Și îngerii umplu decorul
Scaunului Sfânt de domnie?

Cât de mult avem dorința
De a părăsi pământul
Și-a ne contopi ființa
Cu Cel ce ne-a dat credința
Și ne-a deslușit Cuvântul?

Doar având un singur dor
Mai presus de celelalte,
Ne vom înălța în zbor
Spre veșnicia veșniciilor,
Spre cereștile palate.

Doar arzând de dorul sfânt
Vom trăi-n veci bucuria.
Părăsind acest pământ
Și în veci de veci cântând,
Preamări-vom pe Mesia.

Însetați după Cuvânt,
Vom fi săturați cu mană,
Mângâiați prin Duhul Sfânt
Și-ntăriți prin legământ
Cu duhovnicească hrană.

Iubind mult neprihănirea
Vom avea și propășire.
Și ne vom sfinți gândirea,
Înfrânând cu folos firea,
Rămânând în mântuire.

Iubind faptele credinței,
Mai urcăm câte o treaptă
Înspre culmea biruinței,
Prin metoda stăruinței,
Pe calea sfântă și dreaptă.

Iubind pe sfinții lui Isus,
Trăind cu frații-n părtășie,
Ținem drumul tot în sus
Până la al vieții-apus,
Până-n sfânta veșnicie.

Când dorul sfintei întâlniri
Arde-n pieptul nost’ pribeag,
Nu mai rătăcim spre nicăieri,
Nu petrecem timpul în plăceri,
Ci facem voia lui Isus cu drag.

Când rupem tot ce ne mai leagă
De acest pământ stricat
Și doar slujirea Lui ni-e dragă,
Cel rău nu poate să ne-atragă
Că ’naintăm spre Cel Preaînalt.

Când dorul nostru nu se-mparte
În slujiri ce sunt opuse,
Ci-i îndreptat spre Sfânta Carte,
Dumnezeu ne face parte
De bucuriile-I nespuse.

Dumnezeu e credincios
Celor ce rămân smeriți
Și lucrează cu folos.
Ei birui-vor prin Hristos
Și vor fi la cer răpiți.
Amin.
(Miercuri, 12 februarie 2025)