Ghetsimani... grădină-n lacrimi, ce spălat-ai fost cândva,
Îngrădită de măslinii, printre care se-auzea,
Glasul plânsului amarnic, pe o piatră suspinând,
Tu și astăzi ești grădina, a creștinilor ce plâng.

Rodul tău văzu durerea, dar și lupta cea mai grea,
Dintr-o rugă-nflăcarată, care Domnul o-nălța,
Ai văzut și întristarea, ca de moarte... ce și-acum,
Ea cuprinde inimi care, urcă pe al vieții drum.

Furios era văzduhul, căci îndat se-apropia,
Biruința de pe cruce, moartea lupta când pierdea,
El și astăzi și-o arată, căci e-aproape-al său sfârșit,
Ghetsimani... grădina-n care, Duhul sfânt a biruit.

Tu ești locu-n care îngeri, se cobor în ajutor,
Locul strigătelor care, au mereu spre cer un zbor,
Tu ești câmpul cel de luptă, dar biruitor mereu,
Căci lupta în tine-odată, Fiul cel de Dumnezeu.

E amar-a ta licoare, chiar și astăzi mulți o beau,
Pe o piatră-n rugăciune, cei care în tine stau,
Esti grădina înflorită, și în grele suferinți,
Trecătoarea catre ceruri, pentru cei care sunt sfinți.

Cine-adâncul îți cunoaște, și întunecimea ta,
Este către biruință, pasul dar și viața sa,
Căci spre viață este luptă, ca și cea din Ghetsimani,
Unde-a fost vândut un Rege, doar pentru treizeci de bani.

Așternutul ți-e durerea, și singurătatea grea! ! ! ,
Ți-e stăpână... dar și noaptea, sta mereu în fața ta,
Însă nu te poate nimeni, ocoli pe drumul său,
Căci prin tine este drumul către viață... Dumnezeu.
Amin