Eroii biruinței
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 01/05/2024
Eroii biruinței... slove sfinte,
Gravate ce-s în inimi ce se zbat,
E numele acelor pân-la capăt,
În lupta pe pământ ce au luptat.

Sunt zidurile-nalte ce de veghe,
Pe turn în orice vreme au vegheat,
Sunt cei neclătinați de vremuri grele,
Slujind lui Dumnezeu neîncetat.

Eroii biruințeii... cânt de slavă,
Din gurile ce știu a lăuda,
Când lacrima nu seacă... e amară,
Când drumul e prin valea cea mai grea.

E haina cea păstrată fără pată,
E viața dăruită lui Isus,
Eroii biruinței sunt urmașii,
A celor ce-s în Patria de sus.

Ei sunt ca floarea cea neofilită,
Ce lasă o mireasmă-n urma lor,
În orice încercare ei doar urcă,
Eroii biruinței... nu cobor.

Ei sunt acei ce-s sfâșiați de fiare,
De guri otrăvitoare sunt răniți,
Dar nu opresc o clipă-n alergare,
Chiar dacă sunt în ea ades loviți.

Ei poartă crucea grea prin valul vieții,
Ei poartă jugul greu făr-a opri,
Ei sunt eroii care vor ajunge,
Cu Domnul împreun-a locui.

Ei sunt lumina cea strălucitoare,
Pe urma ce-a lasat-o Dumnezeu,
Eroii biruinței sunt creștinii,
Ce nu renunț-atunci când este greu.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 41
Opțiuni