Puțin, puțin mai este
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: B.  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de emanuelhasan in 12/03/2024
Lovește tot mai tare a răului armată
În cei ce-n haine albe pe Domnul Îl așteaptă!
Ei sunt răscumpărații, fiii de Împărat,
Plătiți pe dealul crucii prin sângele vărsat!
O, și ce bună pradă ei pentru gheenă-ar fi. .
Ce-ar mai vui tot iadul de i-ar putea zdrobi! ...
Dar nu e cu putință, căci sunt pecetluiți
Și în curând de Domnul la cer vor fi răpiți!
De-aceea urlă iadul, de-aceea se frământă
Căci e atât de-aproape zborul spre Țara sfântă!
Puțin, puțin mai este și-n ceruri vom pleca,
De lupte, de primejdii și lacrimi vom uita!
Da, greu e jos, în lume și-i greu pe calea dreaptă
Dar poți pune-n balanță cu ceea ce ne-așteaptă
Acasă, sus, în ceruri? O, nicidecum, defel,
Căci pentru veșnicie vom fi în rai cu El!
Cu Domnul nostru care pe cruce și-a întins
Sfintele Sale brațe, ca pod peste abis,
Ca noi, prin sfântul Sânge în ceruri să intrăm
Și pururea cu sfinții în coruri să cântăm!
Acolo va fi pace, de chinuri vom uita,
De tot ce jos în lume ne-a-ndurerat cândva!
Iar pentru-ntreagă luptă, în cer, mai sus de nori,
Pe cap El ne va pune cununi de-nvingători!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 267
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni