Vrem vremurile de-nceput
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 07/02/2024
Vrem vremurile de-nceput, de cercetare și căință,
Să nu trăim din amintiri, ci să trăim o pocăință.
Vrem ca să fim mai arzători, pentru un cer și nemurire,
Cum El a fost la început, să fim și noi plini de iubire.

Vrem să se vadă vindecări, ca la-nceput cum se văzură,
Vrem dragostea s-o mai vedem, căci azi vazută-i multă ură.
Vrem unitate sa avem, căci ea aduce biruință,
Azi dezbinarea a pătruns, ce-a-ndepărtat orice ființă.

Vrem azi sa fim ca cei dintâi, creștini mereu la datorie,
Prin Duhul sfânt și în necaz, sa fim doar plini de bucurie.
Să se ridice și ologul, atât de mult noi ne dorim,
Mai cerceteaz-a noastre inimi, plăcut doar Ție să trăim.

Căci doar sfințenia, credința, deschide cerul c-altădat,
Slujind doar Domnului întruna, este bolnavul vindecat.
Doar rugăciunile aprinse, din inimi ce se zbat mereu,
Aduc din ceruri izbăvire, iubite sunt de Dumnezeu.

Răbdarea poate să dezlege, acele lanțuri ce-au legat,
Azi suflete cu răzvrătire, ce de la cale se abat.
Mai dă-ne Doamne Tu răbdare, ca să vedem cum iarăși sunt,
Întorși acei pierduți prin vale, pe drumul cel cu legământ.

Mai vrem sa strige aleluia, acel ce este cercetat,
Mai vrem amin ca să se-auda, căci azi creștinii Doamne tac.
Cu vieți ascunse ce-s trăite, la închinare mulți venim,
Dar vrem minuni ca să se vadă, dar cum be ceri... noi nu trăim.

Ma adu Doamne-acele vremuri, de Tine teamă când aveau,
Acei care pe calea sfântă, doar din iubire te urmau.
Prin ochii Tăi a Ta lucrare, să o vedem... și vom vedea,
Că Tu și azi mai vindeci Doamne, mai chemi la viață-n slava Ta.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 116
  • Export PDF: 1
Opțiuni