Visul
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 17/01/2024
Doamne-n noaptea ce-a trecut,
Ai venit în visul meu,
Dar erau înlăcrimaţi
Ochii Tăi de Dumnezeu
Şi purtai în ei tristeţe,
Şi un dor nemărginit
Când Te-ai aplecat spre mine,
Şi în taină mi-ai vorbit:
-Fiica Mea, de ce suspini?
De ce zilnic plângi cu-amar
Şi-ai uitat să te mai bucuri,
De-orice zi primită-n dar?
Ştiu că inima ţi-e slabă
Şi ţi-e trupul obosit,
Că vin gânduri multe, multe
Ce ades te-au înrobit...
Ştiu că drumul către Mine,
Uneori îţi pare greu,
Însă Eu îţi sunt alături,
Şi te port pe Braţul Meu
Iar când valuri te vor bate,
Voi fi Stânca ce te ţine,
Să nu cazi... să crezi... să ştii,
Că nu-ţi va lipsi vreun bine!
Deci, să fii mulţumitoare,
Căci din ceruri te veghez,
Şi în fiecare zi,
Eu te binecuvântez! ...
Zorii s-au ivit de mult,
Iarna-şi geruie troiene,
Dar în inimă mi-e bine,
Nu mai plânge, nu mai geme
Căci azi-noapte, Dumnezeu,
A venit în visul meu,
Şi mi-a pus în suflet pacea,
Ce o dă doar Harul Său!

Vulcan-17-01-2024
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 238
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni