Viaţa e scurtă, trecătoare
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Cetatea eternă  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de valeriamida in 31/10/2023
Viaţa e scurtă, trecătoare,
Şi zilele trec rând pe rând,
Şi tot ce strângi aici sub soare,
Rămân când pleci de pe pământ.

Trec anii unul câte unul,
Şi zilele ca şoimu-n zbor,
Pe-acest pământ doar pentru-o vreme,
Ia seama... Eşti doar călător.

Ca şi o apă curgătoare,
Aşa trec zilele şirag,
Se duc şi zboară-n graba mare,
Te cercetează suflet drag.

O viaţă ai şi ea e scurtă,
Împacă-te cu Dumnezeu,
Să poţi petrece veşnicia,
În cerul sfânt în raiul Său.

Nu amâna de azi pe mâine,
Căci mâine nu e ziua ta,
Fii înţelept, vino degrabă,
Ca să primeşti mântuirea.

Vino la Domnul cu credinţă,
Să ai un viitor frumos,
Viaţa veşnică promisă,
Şi loc în cerul glorios.
Amin!




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 698
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni