Viaţa e scurtă,trecătoare,un popas.
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Legamant  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de valeriamida in 02/05/2011
Viaţa e scurtă, trecătoare, un popas,
Pe-acest pământ nu suntem veşnici,
Călătorim şi mergem pas cu pas,
Către Isus şi Dumnezeu cel veşnic.

Când El va spune gata, e de-ajuns,
Şi firul vieţii noastre se sfârşeşte,
Atunci lăsăm tot ce aici am strâns,
Şi goi cum am venit, plecăm făr`veste.

De-aceia să fim pregătiţi mereu,
În fiecare zi să împlinim Cuvântul,
Să creştem tot mai mult în harul Său,
Şi să-ncheiem cu Domnul legământul.

Ţărână suntem, şi-n ea vom pleca,
Un abur care se ridică, şi-apoi piere,
Dar sufletul la Domnul va zbura,
Până în ziua-aceia de înviere.

Atunci când trâmbiţa va răsuna,
Ne vom scula toţi pentru Judecată,
Şin faţa Tronului, toti vom şedea,
Şi vom răspunde, ce-am făcut odată.

Astăzi, acum cât încă se mai poate,
Cu Dumnezeu să fim, privind la cer,
Acum să ne-împăcăm cu El, nu după moarte,
Acum este momentul, mâine-i un mister.
Amin
amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 971
  • Export PDF: 56
Opțiuni