Ești vrednic, Tată….
Autor: George Cornici  |  Album: Pelerini printre versuri  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de geocornic in 03/11/2022
Ești vrednic, Tată, să-Ți aducem glorii
Din necaz și din mijlocul splendorii
Meriți să-Ți nălțăm laude de-oriunde
Căci al Tău har, zilnic, ne pătrunde.

Ești Domn și Stăpân al destinelor noastre
Nu ne-abandonezi când ne pândesc dezastre
Ești Adăpost în vremuri de restriște
Ce Tu statornicești nu poate să se miște.

Ești prezent, mereu, în orice-mprejurare
Să ne dai spre Rai direcții clare
Ești vrednic să-Ți nălțăm recunoștință
C-al Tău Cuvânt e leac în neputință.

Spre Tine ridicăm mâinile-amândouă
C-aduci bunătăți în orice zi nouă
Destinul nostru stă în brațele Tale
Ne păzești când demonii dau târcoale.

Privirile noastre se-ndreaptă spre Tine
Cel care-n orice timp ne susține
Ești vrednic să primești eternă-nchinare
C-aduci răspuns la orice-ntrebare.

Îți cinstim, smeriți, suveranitatea
Nu lași să ne-atingă calamitatea
Ești vrednic, ești vrednic de rugi și onoare
Când ne e bine, dar și când ne doare.

Ce bucurii trăim în a Ta prezență!
Nu mergi de la noi în stări de urgență
Nicicând nu-Ți vei uita credincioșia
Cu Tine e perfectă părtășia.

Te-mpodobește Slava; ești vrednic de Ea
În orice primejdii Te vom chema
Numai la Tine găsim rezolvare
Îți datorăm rugă, cânt și-adorare.

George Cornici
2 Oct. 2022


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 551
Opțiuni