CINA cea de TAINĂ
Autor: Corneliu Marcu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de stef13 in 22/10/2022
La Cina cea de Taină părăsit
Mi-e sufletul azi parcă mai grăbit
Să bea din al izvoarelor zenit...
Sunt singur... , şi-s de taină urmărit...

La Cina cea de Taină rugător
Mi-e sufletul cazan clocotitor
De patimă, de ură, de mohor
Şi de dorinţa de moştenitor...

Şi-n zbatere cumplită mă-nfăsor
În sfânt ştergar picioarele mă dor
Şi câteva cuvinte mă-nfior...
De nu te spăl n-ai parte de izvor...

La Cina cea de Taină obosit
De alergări, de praf, de pricopsit
Mă prăbuşesc în spirit cotropit
De lin fior în suflet hămesit...

La Cina cea de Taină călător
Mă sechestrează gândul trădător
Oare sunt eu? ... Şi-s înspăimântător...
Privirea Ta mă arde-îndurător...

***********************************

Şi-aş vrea să-Ti spun că nu sunt pocăit
De-al minţii şi de-al cărnii hărţuit
Că mă cuprind fiorii răstignit
Isus pe cruce trece-n infinit...

Şi mainile, şi capul, chinuit
Aş vrea să mi le speli neprihănit
Şi-aş vrea de mine însumi părăsit
Să fiu cu Tine Doamne-n infinit...

***


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 262
Opțiuni
Ioan 20:15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.”