Cina cea de Taină
Autor: Alex Prodan  |  Album: Duhul Harului  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Alexandru_1991 in 11/09/2018
Paștele se apropiau,
Și ucenici se întrebau
Căci unde o să petreacă
Pastele lor cu Isus în grabă

Dar Isus le spunea
Cu glasul Lui duios îi îndrepta
Să meargă în satul dinainte
La cutare om și sa îi spuie;

Căci Învățătorul are trebuință
Să serbam paștele la tine în odăiță
Să serbam cu toții spre seară
Cina cea de Taină

Omul acesta le -a arătat,
Odăița sa le -a dat
Și acolo s-au adunat
Ucinici cu Isus de au serbat

Și au stat cu toți împreună,
Şezând la masa cea rotundă
Și Isus îi privea cu drag
Spunându-le Cuvântul curat

Căci dorea mult
Să ia Paștele cu ei acum
Și le-a spus cu tărie
Căci nu vor mai serba până în Împărăție

Atunci El cu drag i-a privit,
Asupra vânzătorului s-a oprit
Și i-a spus așa
Căci ce are de făcut să facă acuma

Dar Isus s-a întristat
În Duhul Lui a suspinat
Și i-a privit cu bucurie
Luând o bucată de pâine

Și după ce a ridicat,
Ochii înspre Dumnezeu și l-a binecuvântat
A luat pâinea în mână
Spunând din gura;

Luați și mâncați și cu toți va săturați
Căci acesta este trupul Meu
Care se frânge pentru păcatul tău
Să faceți spre pomenirea Mea ori de câte ori veți mânca

Astfel după ce au mâncat,
Domnul Isus un pahar a luat
Spunând căci este legământul Lui
Să facem lucrul spre pomenirea Lui

Și Domnul a mai spus
Cu glasul său cel blând
Căci ori de câte ori v- om manca și bea
V- om vesti moartea până la venirea Sa

De aceea frate și soră
Dacă cred căci ai vreo pată ascunsă
Cerceteaza-te și nu mânca
Să nu fi vinovat de trupul și sângele ce s-au dat cândva

Căci dacă nu te - ai cercetat
Și din sânge și trup ai mâncat
La urmă te vei trezi
Căci ai luat osândă ta însuți

Și dacă nu ne-am cercetat,
Domnul pe noi s-a mâniat
Și atunci mulți bolnavi și neputincioși vor fii
Și chear mulții vor dormii

De aceea fiecare
Să facă o cercetare
Și așa să se apropie în dată
De trupul și sângele care dau viată

Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 907
  • Export PDF: 175
  • Favorită: 1
Opțiuni