Pacea lumii
Autor: Ovidiu Liteanu  |  Album: Iubire divină  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de OvidiuLiteanu in 14/09/2022
Pacea lumii

Ascultați un glas din ceruri, ascultați cuvântul Său
Iată, unde este pace, o găsiți la Dumnezeu.
Sunteți robi sub greutatea de păcate ce v-apasă
Și așa vorbiți de pace, pacea lumii, pace falsă.

Și la stânga și la dreapta
Dau semnalul de alarmă.
Le vestesc cu drag scriptura
Ei continuă să doarmă.

Se înșeală biata lume văzând noile reclame
Ce le mângâie privirea și-n păcate îi adoarme.
Ce se vede, ce se-apucă, asta e realitatea,
Ei își strâng averi pierdute și așa îi strânge moartea.

O, revarsă-ți, Doamne harul peste-acest popor flămând
Care nu-i flămând de pâine, ci-i flămând de-al Tău cuvânt.
Dă-le pacea ta din ceruri, limpezește-le privirea
Ca să vadă pâinea vieții, pacea Ta și nemurirea.

Dezbrăcați-vă de rele, ascultați cuvântul Său
Ce vă spun nu-i de la mine, e cuvânt de Dumnezeu.
Și oricine de voiește mântuire să primească
Să asculte azi de Domnul, pe-a Lui cale să pornească.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 294
Opțiuni